Sex, Stiati ca

Ştii ce greşeli financiare fac cuplurile?

Nu există reguli clare şi distincte cînd vine vorba de gestionarea banilor într-un cuplu, indiferent dacă e vorba de o relaţie stabilă sau de căsătorie, pentru că fiecare persoană are preferinţele sale şi un mod unic de a gîndi. Orice ar fi, păstrează o parte din bani pentru tine. Nu da toţi banii partenerului / partenerei, trebuie să ai ceva şi pentru tine în caz de nevoie. Plătim cheltuielile comune, ale casei, restul banilor din salarii îi păstrăm fiecare pentru noi. Sfaturi, idei şi obiceiuri de genul acesta (iar lista poate continua!) le auziţi peste tot, fie de la rude, fie de la prieteni sau cunoştinţe care au experienţă în ce priveşte traiul în doi şi creşterea unor copii. O parte dintre ele funcţionează, în funcţie de caz şi situaţie, dar cît de mult te poţi baza pe ele? Mai ales că veniturile diferă de la persoană la persoană, iar soluţiile pe care le găseşte un cuplu pentru a-şi păstra sau a-şi spori cîştigurile nu se pot aplica întotdeauna şi altora. Totuşi, unele greşeli financiare sînt comune unor grupuri mari de persoane oricît de cumpătaţi şi organizaţi aţi fi în gestionarea banilor şi, dacă le cunoaşteţi, ele pot fi evitate.
Lipsa organizării din timp

E primăvară şi vreţi să mergeţi undeva la mare, fie pe litoralul românesc, fie undeva în afara ţării? A venit deja toamna şi vreţi să mergeţi la schi în vreo staţiune de la munte? Multă lume preferă să amîne planurile pentru vacanţă gîndindu-se că ”vedem atunci ce facem şi cum, în funcţie de banii pe care-i avem la dispoziţie”. Lipsa planificării din timp a vacanţei duce de multe ori la cheltuieli mai mari (rezervarea unui bilet de avion de pe o zi pe alta e mult mai scumpă decît rezervarea anticipată cu cîteva luni) sau chiar la cheltuieli suplimentare, pe care nu le-aţi luat în calcul la momentul potrivit. Asta vă poate strica vacanţa sau vă poate distruge complet planurile pe care, totuşi, vi le faceţi.

Citește mai departe