semne ca femeia nu este satisfacuta in timpul actului sexualMulți bărbați au impresia că își satisfac iubitele în timpul sexului, dacă nu de fiecare dată atunci măcar de cele mai multe ori. De cealalta parte a ”baricadei”, mimarea orgasmului feminin este suficient de des utilizată pentru a-l face pe partener să creadă că au fost satisfăcute. O situație care se perpetuează din mai multe motive, bazată pe necunoașterea punctelor erogene, incapacitatea fiziologică de a atinge orgasmul (poate fi temporară sau permanentă, dar se întîmplă mai des decît ai crede), dorința femeilor de a nu răni sentimentele partenerului, și așa mai departe.

Excitarea insuficientă, stresul sau chiar unele probleme medicale pot duce la incapacitatea de a simți orgasmul, situație în care se pot întîmpla două lucruri: femeia comunică cu partenerul și încearcă să găsească împreună o soluție sau începe să mimeze orgasmul. Totuși, prea puține femei sînt suficient de bune actrițe încît să poată mima perfect: există unele semne care arată că o femeie nu este mulțumită de performanța sexuală a partenerului ei.

Găsește scuze pentru a refuza sau a amîna activitatea sexuală

Mă doare capul! Sînt obosită! Nu acum, n-am chef! Plînge ăla micu, o facem mai tîrziu! S-ar putea ca în unele cazuri să fie adevărat, iar femeia să fie pur și simplu indisponibilă pentru moment, dar atunci cînd motivele se repetă prea des atunci semnalele ar trebui să fie evidente pentru oricine – cu condiția ca bărbații să le cunoască și să fie atenți la reacțiile persoanei de lîngă ei.

Mai ales că scuza nu trebuie să fie mereu verbală: ea își poate face de lucru în fața calculatorului ori a tabletei, sau prin casă așteptînd ca partenerul să adoarmă, ori poate adormi înaintea lui. Pentru a evalua cît mai corect aceste reacții e necesar ca bărbatul să-și cunoască partenera.

Comportament extrem în timpul actului sexual

Un act sexual reușit este unul în care partenerii comunică și acționează împreună pentru a-și provoca plăcere. Atunci cînd o femeie face pe șefa, încercînd să preia controlul întregii activități, sau este preocupată în timpul sexului, cu gîndul în altă parte și într-o stare de semi-latență, e semn clar de probleme: primul caz reprezintă nemulțumire și chiar frustrare datorită instatisfacției sexuale, în timp ce al doilea caz reprezintă o stare de indiferență, de acceptare a unei activități pe care e datoare să o facă știind că nu va obține prea multă plăcere în urma ei.

Nu îi pasă dacă are sau nu orgasm

Insatisfacția sexuală perpetuată pe o perioadă lungă de timp poate duce la resemnare și o lipsă completă de interes în ce privește plăcerea sexuală. De fapt e chiar mai mult: nu e vorba doar de absența plăcerii ci de absența speranței că nu va obține niciodată extaz în urma sexului, indiferent de eforturile partenerului sau de jucăriile sexuale pe care le are la dispoziție.

Se grăbește în timpul sexului

Adică fie sare peste preludiu, chiar și atunci cînd partenerul ar prefera să insiste un pic pe această etapă, sau se grăbește în timpul sexului preferînd acele poziții sau mișcări despre care știe că-l vor aduce pe partener la orgasm repede. Este un semn destul de clar că ea nu este mulțumită de activitatea sexuală a acestuia și caută să termine cît mai repede treaba ca să facă ceva mult mai plăcut și mai interesant decît sex.