secrete intunecate ale cuplurilor ce par fericitePoveștile de dragoste se termină de obicei cu o căsătorie și cu expresia că ”au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți”. Însă acestea sînt doar povești: chiar și cele mai fericire cupluri au relații cu suișuri și coborîșuri. Toată lumea are probleme, nu neaparat ale cuplului, deși de multe ori cele din exterior se răsfrîng și asupra relației, iar fericirea se măsoară prin capacitatea fiecărei persoane de a-și rezolva problemele.

Așa că atunci cînd privești relațiile celor din jur analizează-le un pic mai critic, inclusiv din acest punct de vedere: chiar dacă niciodată nu discută în contradictoriu sau se ceartă în public, iar în aparență totul e numai lapte și miere, întotdeauna apar fricțiuni și scîntei. Chiar dacă de cele mai multe ori ele trec de la sine, iar problemele sînt rezolvate.

Știai că infidelii își manifestă mai mult fericirea în relație?

Constatarea au făcut-o psihoterapeuții: în multe situații oamenii care se exprimă foarte evident în ce privește fericirea din cadrul relației sînt chiar aceea care își înșeală partenerii. E un fel de compensare pentru că știu că fac ceva greșit și încearcă să compensenze acest lucru printr-un comportament mai drăgăstos și mai agresiv decît în mod normal, dacă ar fi fideli.

Știai că și cuplurile fericite se ceartă în mod regulat?

Chiar dacă nu o fac des (cuplurile nefericite se ceartă zilnic sau săptămînal), chiar și cuplurile fericite se ceartă din cînd în cînd, cu regularitate. Niște psihologi de la Universitatea de stat din Florida au constatat că frecvența / regularitatea certurilor în relație este asociată cu nivelul de satisfacție dintr-o relație. Pînă la urmă, sîntem unici și avem așteptări diferite față de toți cei din jur, chiar și față de partenerul de lungă durată, iar prin discuțiile în contradictoriu și chiar unele certuri avem tendința de a ne armoniza așteptările cu cei apropiați.

Tocmai de aceea oamenii care obișnuiesc să aibă discuții aprinse și în contradictoriu regulat sînt mai mulțumiți de relația lor decît cei care nu se ceartă deloc – atunci cînd problema nu este gravă tensiunile se disipă și cei doi ajung la un echilibru ceva mai stabil, pe care-l pot accepta amîndoi.

Știai că relațiile care nu implică copii sînt mai bune decît cele cu copii?

La un moment dat copiii apar, chiar dacă ea rămîne gravidă accidental sau cei doi planifică din timp acest lucru. Însă acest lucru nu echivalează întotdeauna cu o stare emoțională mai bună și nici cu o relație mai apropiată și mai strînsă între cei doi parteneri. Copiii nu reprezintă o garanție că acel cuplul nu se va destrăma, iar numărul mare de divorțuri (cu sau fără copii la mijloc) este o dovadă în acest sens.

Interesant este faptul că psihologii / sociologii au arătat că foarte multe dintre cuplurile care nu au (încă) un copil sînt mai implinite decît cele cu copii, partenerii sînt mai puțini stresați, mai odihniți fizic și mental. Ei sînt mai detașați așa că se pot bucura mai ușor de viață și unul de celălalt.

Știai că o viață sexuală activă nu aduce neaparat fericire în relație?

Mai ales dacă viața sexuală este monotonă și se instalează rutina din care cei doi parteneri nu știu sau nu pot să iasă. Cei doi merg înainte pe principiul ”merge și așa”, chiar dacă nu sînt fericiți sau nu sînt suficient de fericiți. Dar asta depinde de fiecare relație și om în parte.