Lucruri pe care nu le stiai despre penis | Sexshop Online Xoys.roDacă crezi că ştii totul despre penisul tău ar fi bine să-ţi reconsideri un pic perspectiva: chiar dacă-l porţi cu tine toată viaţa şi-l foloseşti cît se poate de frecvent (nu doar pentru funcţia de bază a eliminări de urină) ai mereu lucruri de menţionat sau de învăţat despre el.

Anumite lucruri despre mărime, sensibilitate şi plăcerea sexuală pe care o oferă sînt mai puţin cunoscute.

 

Unele penisuri se măresc considerabil în timpul erecţiei, altele prea puţin

Se spune că de obicei penisul se măreşte de 3 ori în timpul erecţiei, lungimea aparentă a acestuia (cea din afara corpului) crescînd cu valori între 1,25 şi 8 centimetri. E dovedit ştiinţific (medical) că penisurile mici în stare flască se măresc mai mult decît penisurile mai lungi în aceeaşi stare. Excepţiile în care bărbaţii au penisurile mici nu se iau în considerare acum.

Penisul are forma unui bumerang

Chiar dacă forma şi dimensiunea sa exterioră corpului sînt primele care atrag atenţia, el este mai mult decît se vede cu ochiul liber: de obicei este de două ori mai lung decît dimensiunea aparentă pentru că jumătate din penis e situat în interiorul corpului. Iar atunci cînd temperatura din exterior scade considerabil (de exemplu, după un duş rece) organele sexuale externe au tendinţa de a se refugia în interiorul organismului pentru a păstra temperatura la un nivel considerat normal. O serie de analize imagistice de rezonanţă magnetică (RMN) au arătat că penisul are forma unui bumerang, baza lui fiind conectată cu osul pubian, în interiorul bazinului.

Sensibilitatea glandului (capul penisului) scade odată cu vîrsta

Acest lucru începe după 25 de ani: nivelul de sensibilitate scade lent. Între 65 şi 75 de ani nivelul de sensibilitate scade brusc.

Foloseşte-l sau se atrofiază

Unul dintre mecanismele de menţinere în stare bună de funcţionare a penisului se manifestă sub forma unor erecţii în timpul somnului: prin exerciţiul respectiv creierul verifică tonusul penisului, circulaţia sîngelui şi oxigenarea întregii zone. Socializarea şi o viaţă sexuală cît se poate de activă ajută la menţinerea penisului în formă, iar igiena organelor genitale îl protejează de o mulţime de bacterii potenţial periculoase.

Penisul are propriile sale bacterii

În vaginul femeii sînt prezente o serie de bacterii benefice care îl protejează de bacteriile din exterior potenţial generatoare de infecţii. Penisul prezintă la rîndul lui cîteva familii de bacterii (42 de tipuri diferite, după cum au arătat cercetătorii din Arizona, SUA) printre pliurile pielii care au acelaşi scop. Condiţia este să fie respectate regulile de igienă zilnică.

Bărbaţii au mai multe zone ale plăcerii

Glandul (capul penisului) şi zona aflată imediat după acesta sînt cele mai sensibile zone – excitarea lor produce plăceri şi orgasm. Dar nu sînt singurele zone sensibile generatoare de plăceri ale unui bărbat: se regăsesc şi pe scrot, anus şi sfîrcuri.

Există vibratoare și pentru penisuri

Ele iau forma unor vagine artificiale (cu sau fără vibrații). Le puteți folosi pentru propria plăcere, dar și pentru menținerea tonusului prin stimularea sexuală și ejaculare (mai ales în cazul bărbaților care au suferit fracturi la nivelul coloanei din cauza cărora zona pelviană este paralizată).