cat de tare afecteaza sforaitul viata sexualaStatisticile făcute de-a lungul timpului spun că aproximativ 60% dintre români sforăie, chiar dacă este doar o problemă temporară (provocată fie de o răceală, fie de o blocare a nasului sau a căilor aeriene pe care le cureți după ce te trezești) sau una permanentă (cum ar fi deviația de sept). Sforăitul este un fenomen neplăcut nu doar pentru cel care-l produce din cauza problemelor de respirație care duc la un somn de slabă calitate, însă efectele se răsfrîng și asupra partenerului său de viață pentru că zgomotele respirației îngreunate îl deranjează și îl împiedică să doarmă normal, iar ziua următoare este epuizantă pentru amîndoi.

Din punct de vedere medical actul sexual implică acțiuni la nivel hormonal, vascular, neuronal și psihologic. Atunci cînd unul sau mai multe dintre acestea lipsesc sau nu oferă randament optim atunci actul sexual este compromis. O altă problemă destul de gravă apare atunci cînd pacientul suferă de apnee (sforăit sever, dă senzația de sufocare în timpul somnului), stare care dă naştere la hipertensiune arterială şi produce schimbări hormonale ce duc la evitarea sexului. Rezultatul? Mai mult de 10% dintre cupluri au declarat că sforăitul le-a afectat viața sexuală și a dus la apariția disfuncțiilor erectile bărbaților.

Și da, sforăitul afectează viața sexuală suficient de mult pentru a fi un motiv suficient de întemeiat pentru multe cupluri pentru a pune capăt relațiilor / mariajelor.

Un motiv suplimentar îl reprezintă ineficiența dispozitivelor anti-sforăit sau altor remedii ieftine și ineficiente pe care oamenii le încearcă, totul conducînd la perturbații în relații, uneori chiar la desfacerea lor. Unele reacții adverse la aceste metode de eliminare a sforăitului sînt atît de grave încît acestea nu ar trebui folosite decît cu recomandarea medicului și sub supravegherea amănunțită a cuiva specializat.

De cele mai multe ori, în primele faze în care unul dintre parteneri începe să sforăie cuplurile decid să se separe în timpul perioadei de somn în încăperi diferite sau încerc să-și sincronizeze somnul astfel încît să nu fie deranjați. Totuși, de cele mai multe ori aceste soluții nu rezolvă problema, și ar trebui să fie căutată o soluție permanentă.

Statisticile susțin că sforăitul cu cauze permanente (care nu trec odată cu răceala sau curățarea nasului și a căilor aeriene) are tendința de a afecta relația pentru că ambii parteneri suferă atît fizic cît și emoțional, iar viața sexuală e afectată, iar încercările de eliminare a sforăitului ajung de obicei să-i îndepărteze pe cei doi.

Totuși, un sondaj recent realizat de specialiştii britanici susține că 50% din cuplurile care au depăşit problemele cu sforăitul au revenit treptat la viata sexuală dinainte şi la creşterea intimităţii în relaţie. 33% dintre participanții la sondaj au confirmat nemulțumirile din paragraful anterior, cei mai mulţi au declarat că atunci cînd ei și partenerii lor nu dorm în camere separate unul dintre ei merge la somn mai devreme, evitînd nu doar tensiunea generată de sforăit, ci și actele sexuale.

Soluția este ca ambii parteneri să apeleze la servicii de consultanţă în domeniul somnului și sforăitului, indiferent dacă este afectat doar unul dintre ei sau amîndoi – suportul ajută considerabil în asemenea situații.